vineri, 29 aprilie 2011

Asia

Marea Moarta a fost intotdeauna o resursa nesecata de saruri si minerale ale caror proprietati le-au recomandat cu succes atat in medicina, cat si in cosmetica. In prezent, mai multe firme din industria cosmetica au elaborat produse a caror formule sunt bazate pe saruri si argila din Marea Moarta, datorita proprietatilor mineralizante ale calciului, fierului, zincului si potasiului existente in apa.

Cultura milenara chineza a dezvaluit cosmeticii moderne o rezerva inepuizabila de ingrediente.

Ginkgo biloba. Este un arbore care a supravietuit din flora preistorica. Considerat de chinezi arborele sacru, a fost folosit de secole ca un elixir al tineretii. Pe langa efectul de intinerire, favorizeaza circulatia sangelui, elimina toxinele din corp si protejeaza membrana celulara. Este folosit mai ales in produsele pentru ingrijirea zonei ochilor.

Iarba de roua (Cyanotis arachnoides). Aceasta planta a fost folosita in China imperiala pentru a trata infectiile reumatice. Laboratoare prestigioase au cercetat proprietatile acestei plante si au descoperit calitati surprinzatoare: regleaza mecanismul hidratarii epidermei si favorizeaza coeziunea dintre celule si stratul cornos.

Ginseng. Radacinile acestei plante au fost recunoscute inca din antichitate ca fiind “radacinile vietii lungi”. Are efecte stimulatoare, iar extractul de ginseng este folosit in cosmetica datorita efectelor tonice si revigorante si de accelerare a procesul de restructurare celulara.

Ceaiul verde. Bogat in vitamine si minerale, are o mare putere antioxidanta si de revigorare, si de aceea este folosit in foarte multe game de produse cosmetice.

Oceania
Civilizatiile primitive foloseau uleiul de arbore de ceai pentru a vindeca arsurile si pentru curatarea ranilor. In industria cosmetica moderna este un ingredient esential al samponului destinat parului sensibil.

America

De origine mexicana, arborele de mimoza (Mimosa tenuiflora) se aseamana foarte mult cu salcamul. Folosit de populatia civilizatiei maya in diverse unguente, a fost o adevarata revelatie in timpul cutremurului din 1805: pudra obtinuta din scoarta, aplicata pe arsuri, calma durerea si accelera refacerea epidermei, fara ca in urma vindecarii sa ramana cicatrici.

In exuberanta flora amazoniana, dintr-un mic bob oleaginos, creste o planta mare si viguroasa precum palmierul. Analizandu-i capacitatea exrtaordinara de crestere si reproducere, specialistii unei importante firme frantuzesti au extras din aceasta planta un element cu o mare putere de regenerare.

Industria cosmetica moderna foloseste un ulei extras din samburii unui arbust numit kerria care creste in sudul continentului american. Acest ulei este foarte bogat in acizi grasi esentiali, cu o mare putere antiinflamatoare si de vindecare, de aceea se gaseste in componenta multor produse destinate tenului uscat sau sensibil.

Africa

De secole femeile marocane isi aplica pe piele un ulei extras din fructele copacului numit argan (Argania spinosa), foarte bogate in acid oleic. Companiile cosmetice franceze au elaborat linii de produse care incetinesc procesul de imbatranire a pielii, bazate pe uleiul de argan (datorita actiunii de combatere a radicalilor liberi).

Insula Madagascar este un adevarat paradis botanic cu peste 12.000 de specii de plante. Cea care a atras insa cel mai mult atentia este brebenacul (Vinca difformis) pentru cele peste 50 de molecule continute care protejeaza planta de insecte, animale, sau daunatori. Populatia nativa foloseste sucul radacinii acestei plante ca antibacterian ocular, iar laboratoarele cosmetice folosesc semintele in produsele cosmetice pentru reinnoirea celulara.

Limba mielului (Borago officinalis) este o planta originara din Africa Centrala din a carui radacini se faceau diferite feluri de mancare cu legume uscate dar si infuzii cu efect diuretic. Mai mult, din florile acestei plante, a fost extras un ulei pe care l-a descoperit industria cosmetica moderna, si care este foarte bogat in acizi grasi esentiali, indispensabili pentru organismul uman. Acest ulei are un efect antirid, creste elasticitatea pielii si imbunatateste tonusul dermei. Acest ulei este folosit ca ingredient principal in produsele destinate tenurilor mature.

Europa

Intr-un orasel din Pirinei, numit Cauterets, exista un izvor termal renumit datorita rezultatelor uimitoare in tratamentele dermice. Apa acestui izvor este bogata in sulf, saruri minerale, siliciu si magneziu, elemente cu excelente proprietati antimicrobiene. Aceata purifica epiderma, vindeca acneea si echilibreaza functiile celulelor cutanate. Firme prestigioase din industria cosmetica au dezvoltat linii de produse pentru tenurile grase care contin apa de Cauterets.

De-a lungul coastei Bretaniei, in nordul Frantei, sunt reunite mai multe clase de alge foarte apreciate in cosmetica. Una dintre acestea este alga roz, cunoscuta si sub denumirea de Coralline oficinalis si care este folosita ca ingredient cosmetic pentru eliminarea semnelor de oboseala ale pielii si pentru contracararea semnelor imbatranirii tenului. O serie de laboratoare de cercetare, realizeaza produse cosmetice folosind in formulele lor molecule obtinute din aceste alge.

Mirtul este originar din Grecia. Macedonenii faceau din florile lui o apa aromata cunoscuta sub denumirea de Apa Ingerilor a carei principala calitate era catifelarea pielii. In zilele noastre laboratoare cosmetice renumite folosesc florile de mirt pentru proprietatile lor antiseptice si dezinfectante, mai ales pentru realizarea produselor care sa inchida canalele sebacee.

1980

Soluţia este varietatea noului look, cosmeticele şi restul machiajelor să ajute împreună la formarea unei uriaşe industrii cu vînzări de peste 20 de miliarde de dolari anual. Suntem conştienţi că sîntem influenţaţi de reclamele tipărite sau de cele de la televizor. Acum ne folosim de Internet. Este ceva normal să cumperi flori dintr-o florărie, o carte dintr-o bibliotecă, un calculator dintr-un magazin de calculatoare. La ora actuală, nu ne mai facem griji în privinţa noilor ştiri despre cumpărăturile personale, căci pentru asta există Internetul.

Magazinul general sau cel cu raioane, începînd cu prima jumătate a anului 1950, este capabil să ţină cele mai fierbinţi produse şi mărci ale momentului, şi sa aibă inventarul „trecutului” în cazul în care produsele „fug” deodată de pe rafturi. Acolo există mai multe produse, mai multe mărci, mai multă reclamă, venituri mai mari şi o mai ridicată cerere pentru produsele din magazine,

Televiziune şi Internet. Numele jocului este acum „e-tailing”. Consumatorul poate cumpăra virtual orice produs, culoare, număr, marcă; produsul este expediat, de regulă, în 24 de ore. Deseori, asta reprezintă mai puţin timp pierdut decît o „călătorie” prin mall. Factorul convenient al înţelegerii tale cu e-tailer înseamnă mult. Doar îţi selectezi produsul şi termini cu alergatul prin magazine, după produsul dorit.

1970

Anumite ingrediente nu mai sunt folosite în cosmetice pentru a proteja specile pe cale de dispariţie, iar alte specii sunt folosite în prezent în laboratoare pe cobai. Această eră care priveşte mediul dezvăluie începutul unor numeroase mişcări ecologiste care cer industriei cosmeticelor răspunsuri la întrebări precum „Ce faceţi cu aceşti bieţi căţeluşi şi iepuraşi inocenţi, pentru a îmbunătăţi aceste cosmetice?”.

1960

În industria parfumurilor, asta este o perioadă a schimbărilor, dar nu neapărat una bună. Buzele purpurii şi machiajul egiptean al ochilor se întorc, fluturii fiind pictaţi pe diferite părţi ale corpului. Să nu uităm de genele false. Machiajul „mîncare” a revenit botanic, ingredientele vegetale (morcov) sunt combinate pentru a crea întoarcerea la înfăţişarea naturală, miros şi atitudine.

1950

Incepe era modernă a cosmeticelor de afaceri. Pudra de faţă şi machiajul, uleiurile şi aromele sunt în continuare produse, fiind esenţiale pentru cele noi. Sponsorii filmelor de lung metraj de la Radio transmit reclamele Televiziunii.

1935

La Hollywood se introduce machiajul tip „clătită”, pentru ca feţele actorilor (şi, mai ales, actriţelor!) să arate bine în filme.

1930

Staruri de cinema ca Mary Pickford, Theda Bara şi Jean Harlow au început să influenţeze stilul şi să folosească machiajul. În sfîrşit, look-ul alb a fost înlocuit cu cel bronzat.

1927

Metodele chimice pentru ondularea părului, mult mai scumpe, au fost inventate pentru femeile care doreau sa-şi aranjeze părul cît mai natural.

Anul 1920

Anul 1920în America: cosmeticele şi aromele sunt fabricate şi încep să fie cumpărate. Acum este momentul ca femeile să renunţe la imaginea victoriană şi să se aranjeze şi să folosească cosmetice. Oamenii sunt interesaţi şi producerea de cosmetice a fost asigurată şi s-au dezvoltat magazinele cu raioane / lanţurile de magazine.

La începutul secolului XXI

La începutul secolului XXI, industria cosmetică este condusă de corporaţii multinaţionale şi aduce profituri de miliarde de dolari.

În timpul primului război mondial, produsele cosmetice erau deja folosite în mod curent în ţările occidentale (deşi în Germania nazistă erau interzise). În Japonia, gheişele foloseau ruj fabricat din petale de floarea soarelui, zdrobite, pentru accentuarea buzelor, a sprîncenelor şi a conturului ochilor. Batoane de ceară bintsuke, o versiune mai moale de ceară de păr, folosită de către luptătorii de sumo, erau pe post de fond de ten.
Faţa şi ceafa şi le colorau cu cremă şi pudră albe; roşul accentua ochii şi nasul. În momentul în care gheişele absolveau cursurile speciale şi îşi obţineau independenţa, în cadrul ceremonialului oficial îşi vopseau dinţii cu negru.

Cosmeticele moderne urmăresc menţinerea aspectul tineresc şi, într-o oarecare măsură, incitant al tenului. Cosmeticele au, în prezent, forme multiple, de la ruj şi luciu de buze (utilizate pentru colorarea buzelor, cu rol în stimularea sexuală); fond de ten, pudră şi fard de obraz (folosite la colorarea feţei, prin jocuri de lumini şi umbre, care ascund micile defecte, creînd senzaţia de prospeţime); rimel (care ajută la accentuarea genelor şi a conturului ochilor, dimensiunea ochilor adăugînd prospeţime feţei) şi tuşul de ochi şi fardul de pleoape (pentru ochi); pînă la ojă de unghii (pentru decorarea degetelor de la mîini şi picioare).

Acum, cînd spunem toate acestea, constatîm că industria cosmeticelor este dominată de un număr redus de companii multinaţionale, toate avîndu-şi începuturile în primele decade ale secolului trecut. Cosmeticele trec deja limita dintre simpla retuşare a aspectului fizic, ajungînd la schimbarea ridicală a înfăţişării, cum este cazul machiajului teatral, folosit de către actori pentru a intra în pielea personajelor pe care le interpretează.

Cu ajutorul machiajului se obţin foarte multe efecte speciale, mai ales dacă luăm în calcul rolurile în care actorul este complet desfigurat prin folosirea efectelor de machiaj. Cosmeticele sînt folosite şi în tratamentele medicale, cu ajutorul lor depistîndu-se şi combătîndu-se unele afecţiuni.

Secolul XIX

Din nou, Franţa. Acolo se dezvoltă procesele chimice de înlocuire a aromelor obţinute prin metode naturale cu. produse de frumuseţe bazate pe cercetarea ştiinţifică. Oxidul de zinc începe a fi folosit în pudra facială, înlociund în mare parte mortalele mixturi de plumb şi cupru, utilizate anterior.

Alte substanţe otrăvitoare sunt încă folosite în machiajul ochilor (sulfit de plumb şi antimoniu), conturul de buze (sulfit de mercur) şi sclipiciul de ochi. Este important să arăţi bine! Produsele cosmetice şi de machiaj sunt menite să îmbunătăţească frumuseţea corpului, fiind folosite în plus faţă de simpla igienă zilnică.

Utilizarea cosmeticelor este foarte răspîndită printre femei, mai ales în ţările vestice. Din acest moment, industria cosmetică s-a dezvoltat continuu, apărînd noi produse, cu întrebuinţări tot mai variate. În Statele Unite ale Americii, cosmeticele comercializate sunt supuse legilor privind siguranţa şi calitatea produselor alimentare.

Regina Victoria a proclamat folosirea machiajului ca obicei "indecent". Machiajul era considerat vulgar şi destinat în special actorilor şi prostituatelor.

Secolele XVII-XVIII

Cosmeticele sunt folosite pe scară largă, excepţie făcînd doar clasa foarte săracă, fardul şi rujul roşu erau folosite ca simbol al tinereţii, averii şi bunăstării. Cărţile şi reţetele privind prepararea şi aplicarea cosmeticelor erau la mare căutare. Acesta este momentul cînd apar cosmeticienii profesionişti, iar reţetele luxoase de cosmetică includeau şi băi în vin sau lapte. După ce a cunoscut un avînt extraordinar în anul 1760, folosirea produselor de frumuseţe a încetat brusc în perioada Revoluţiei Franceze.

Secolele XV-XVI

In Europa, cosmeticele erau folosite numai de către aristocraţi. Italia şi Franţa au devenit centrele industriei cosmetice. Franţa a perfecţionat arta parfumeriei, dar a condus şi la crearea unei arme mortale: dacă înlocuiai plumbul cu arsenic în pudra de faţă, cel care o folosea murea în scurt timp.

Secolul XIV

Cosmeticele erau văzute ca un adevărat pericol pentru sănătate, fiind considerate vinovate pentru blocarea circulaţiei sangvine. În Anglia elisabethană, părul roşu era la modă. Femeile cu poziţie socială înaltă îşi dădeau cu albuş de ou pe faţă, în timpul zilei, iar noaptea dormeau cu cotlete de viţel pe ochi, pentru a întineri tenul. Un dramaturg al epocii chiar a scris: „O femeie frumoasă este ca o… delicatesă”.

Istoria cosmeticii - Impresii si pareri personale in FORUM

... Folosirea produselor cosmetice este evocata în Biblie unde se evoca faptul ca în urma cu 10 mii de ani au existat primele practici de machiaj si primele palete de culori?

... Cercetarile arheologice au mentionat ca în urma cu 5000 ani î.I.Ch., au fost gasite în catacombele Egiptului numeroase accesorii de machiaj, borcane si urcioare cu astfel de continut. Cleopatra, Nefertiti, Helena, Afrodita, Venus, erau socotite frumusetile enigmatice ale timpurilor. Produsele cosmetice cele mai vechi au fost gasite în mormintele Egiptului din prima ERA a Dinastiei, catre anii 3100-1907 î.I.Ch. În acea epoca femeile egiptene foloseau borcane care contineau unguente parfumate cu baza de ulei vegetal de palmier, masline sau nuca, amestecate cu ierburi aromatice, pentru protectia pielei contra îmbatrânirii si a deshidratarii cauzata de soare.

Mai târziu a început machiajul obrazului si al corpului. La început acestea erau rezervate preotilor si riturilor mortuare care pastrau pretiosul secret. (Se spune ca Lenin a fost îmbalsamat de un medic egiptean, care a murit cu secretul). Pielea era unsa cu un preparat ocru-galben, care dadea reflexe aurii, iar pe obraji se folosea ocru-rosu. Vinele bustului si tâmplele erau subliniate cu culoarea bleu, iar ochii erau întotdeauna machiati, sprâncele conturate cu negru, ploapele inferioare cu o tenta usoara de verde închis, iar cele superioare un fard cu baza de antimoniu sau funingine.

Fardul avea calitatea de a proteja pielea de agresivitatea vântului si nisipului, folosindu-se si în jurul ochilor. Fardurile contineau în afara de culori si infuzii de plante medicinale pentru prevenirea eventualelor infectii oculare, oftalmia (inflamatia ochiului). Culorile cele mai populare erau verdele de Moszimit - malachita pisata de Siria. Culoarea turquoise sau peruzéa, argila rosie sau violeta, amestecate cu oxid de cupru sau fier, care permiteau obtinerea de nuante noi, foarte pretuite. Legendara Cleopatra prefera culoarea bleu- marine pe ploapele superioare si un verzui ca apa pentru ploapele inferioare. Genele erau machiate cu o pasta de fard si grasime. În ceea ce privesc buzele, erau fardate cu rosu mineral, iar unghiile lustruite si colorate cu /henné/ o planta cu care turcoaicele îsi vopsesc parul în rosu.

La începuturi în Grecia, în special la Atena si Sparta machiajul a fost un timp interzis, fiind rezervat numai curtizanelor. În secolele VII si XII î.e.n. accentul a fost pus pe higiena generala. Hipocrate - medic grec (vezi Juramântul lui H.pt.medici), spunea ca fiecare om trebuie sa faca exercitii fizice, bai frecvente cu baza de ulei de masline, migdale sau susan, iar spalarea parului, corpului si dintilor cu unguente aromatizate.

Pâna în secolul al III-lea machiajul nu era obisnuit, cu exceptia sprâncenelor care trebuiau sa aiba forma unui arc unic. Cu timpul, parfumurile si fardurile aduse din Egipt si Asia Minor si-au facut aparitia. ASPASIA, partenera lui Pericles (om de stat atenian), celebra pentru spiritul si frumusetea sa, a lansat doua lucrari asupra /artei de a se farda, machia/. Se ungea cu minereu de plumb pentru stralucirea tenului, dar Claude Galien, medic grec, a denuntat stricaciunile veninoase ale acestei crete. În al II-lea secol s-a renuntat la înnegrirea arcadei ochilor cu funingine, fiind înlocuita cu zeama provenita din mure strivite.

La începutul Imperiului Roman, la Roma, femeile patriciene petreceau ore întregi în baie (celebrele Bai romane). Se spalau si se machiau cu meticulozitate. Toaleta, coiffura, machiajul durau un timp îndelungat pentru prepararea în fiecare dimineata. Ovidius (Publius Ovidius Naso, poet latin, vezi statuia în orasul Constanta), a scris în anul IV î.I.Ch. un Cod de cochetarie, intitulat "Les Cosmétiques", el furnizând numeroase sfaturi si "retete" de frumusete.

Se spunea ca /machiajul este diabolic/, fiind considerat un "subterfugiu care disimuleaza oroarea si mirosul real al corpului si sufletului, conducând spre lux si desfrâu, nimicind omul".

În Epoca Renasterii italiene, frumusetea /boticeliana/ era reprezentata prin Venus, Zeita gradinilor, a Frumusetii si Dragostei, asimilata cu Afrodita la greci. Se spune ca /frumusetea este senzuala si cereasca/. Au aparut femeile cu fruntea luminoasa, cu parul blond, trese împletite cu pietre pretioase. Femeia trebuie sa fie frumoasa si atragatoare, dar cu ce pret? Culoarea diafana a tenului, a buzelor, a obrajilor si unghile rosii, parul auriu - faimosul blond venetian, care se obtinea prin amestecul de sofran si lamâie, si-au facut aparitia în Epoca Renasterii. Femeile stateau la soare cu capul acoperit de o palarie, iar corpul era protejat de un voal. În acelasi timp, retetele de frumusete au ramas tot atât de periculoase ca si în Evul Mediu, pentru ca femeile îsi albeau pielea cu aceleasi amestecuri sublimate, solutii toxice cu baza de plumb si de mercur, care rodeau pielea zi de zi, pâna la distrugere.

Sfârsitul secolului al XVII-lea a fost marcat de nebunia /edificiilor capilare/ - a coafurilor pe verticala, perucile facându-si aparitia în toate clasele sociale. Femeile începusera sa se fardeze foarte vizibil, în culori stridente, rosul predominând, încât devenise chiar dezgustator, respingator.

În secolul XVIII, la Curtea Regelui Frantei (Le Roi Soleil), toate gamele de rosu straluceau pe obraji într-un veritabil foc de artificii. Erau fardati atât în timpul zilei, cât si pentru noapte. Culoarea naturala a fost proscrisa, exclusiv rosul era culoarea purtata si adorata. Coafurile devenisera veritabile capodopere fara masura, ornate de o multitudine de accesorii. Higiena era aproape inexistenta, insectele corporale aparusera, iar esentele de parfumuri "îmbatatoare" ascundeau odorurile naturale... Din fericire, spre sfârsitul secolului se revine la simplicitate, la natural, machiajul mult redus, numai cu o tenta usoara de pudra, imitând transparenta portelanului, iar buzele de asemenea, culoarea naturala. Celebra Madame Récamier a simbolizat perfect frumusetea epocii sale.

Secolul XIX a fost secolul când femeile au utilizat mai putin machiaj, acesta fiind rezervat actritelor pe scena si prostituatelor. S-a folosit mai mult pudra alba, folosita esential de burghezie, si foarte putin rosu pe pometii obrajilor. În acel secol s-a pus accentul mai mult pe igiena, lucrarile asupra îngrijirii pielii, a corpului în general, multiplicându-se.
Din fericire în secolul XX, progresele cercetarilor în cosmetologie au adus produse de frumusete care permit astazi femeilor sa se machieze si sa-si îngrijeasca pielea, fara prea mari riscuri. Cu toate ca, cel putin în ultimul an, au fost retrase din magazine, unele produse cosmetice, creme si farduri, care contineau ingrediente chimice nocive, atât pentru piele, cât si pentru organism în general, deoarece aplicarea cremelor sau fardurilor respective, sunt întotdeauna absorbite de epiderma, derma trecând apoi în circuitul sanghin.

Cosmetica a culminat în acest secol XXI, cu interventiile chirurgicale cosmetice radicale, infiltratii faciale cu botox, chirurgii radicale corporale, de multe ori cu rezultate dezastruoase, culminând chiar cu moartea pacientului - femeie sau barbat. La ora actuala, în America de Nord, Canada si Statele Unite, statisticile comunica cifra de 80% a femeilor care solicita interventii chirurgicale generale sau partiale, predominând liftingul si implanturile mamare cu silicon, care au dat rezultate tragice, letale, în afara de alte "minuni" ale chirurgiei plastice.

Din nefericire, in acest secol predomina si este apreciata mai mult /Frumusetea exterioara, si mai putin cea interioara/, iar "modelele" trucate din reviste si televiziune, induc în eroare, în special tineretul la vârsta adolescentei, care crezând "ca tot ce zboara se si manânca", anorexia facându-si aparitia, culminând cu rezultate tragice.

Ar fi minunat sa revenim la maxima lui Juvenalis: "MENS SANA IN CORPORE SANO", la care adaug - FRUMUSETEA ESTE TRECATOARE, DAR SUFLETUL SI INTELIGENTA SUNT NEMURITOARE.

Evul Mediu

Multe dintre cosmeticele amintite mai sus au trecut şi de perioada medievală, cruciaţii aducînd din Orient uleiuri şi parfumuri. În timpul Renaşterii, cosmeticele pe bază de plumb erau folosite în mod exagerat.

În prima parte a acestei perioade, excesul în folosirea cosmeticelor a fost temperat de Biserica, preocuparea pentru frumuseţe reaparand abia în Renaştere şi luand, în unele ţari europene, o amploare deosebita.

În Franţa, la curtea regelui Ludovic XIV, dar şi a predecesorului sau, se foloseau cantitaţi însemnate de pudra pentru machiajul feţei şi a perucilor. Mercier (un literat al vremii) specifica, într-una din scrierile sale, ca pentru pudra folosita de cei de la curte, timp de un an, se consuma o cantitate de grau echivalenta cu raţia zilnica necesara hranirii a 11.000 de oameni.

Tot în aceeaşi perioada a aparut şi moda falselor aluniţe, care erau lipite pe faţa, în scopul ascunderii semnelor lasate de variola.

La noi în ţara, moda machiajului a luat amploare dupa 1820, o data cu adoptarea portului european. Pentru rumenirea feţei se foloseau plante, precum coada cocoşului, frunze roşii de rachita, branduşe, sfecla şi chiar hartia roşie de ambalaj.

Sprancenele şi pleoapele se înnegreau cu funingine de pe fundul oalei, cu carbune de tulpina de busuioc sau cu dopuri arse. Aluniţele erau marcate cu ajutorul chibriturilor stinse.


Roma, 100 e.n.

Platus scria: „O femeie fără culoare este ca mîncarea fără sare”. Deşi o civilizaţie înaintată, romanii îşi dădeau cu unt pe obraji şi îşi făceau unghiile cu sînge de oaie şi le lustruiau cu seu de le la acelaşi animal. Contribuţia lor specială a fost moda băilor în nămol, suplimentat cu excremente de crocodil, cu efecte neştiute încă. Bărbaţii se vopseau blond, pentru a părea mai tineri. Vopselele de păr erau însă atît de caustice, încît duceau la chelire completă.

Şi romanii aveau sclavi speciali pentru aplicarea machiajelor. Produsele de frumuseţe au atins apogeul în perioada Imperiului Roman – cărbunele pentru faţă şi fondul de ten denumit "fucus" – cînd doamnele deja aveau sclavi special pregătiţi pentru aplicarea diverselor machiaje.

Grecia, 1000 î.e.n.

Dacă făceai parte din clasa superioară, probabil că purtai perucă, pentru a ascunde faptul că nu prea foloseai baia. Lucru valabil, de altfel, atît pentru femei, cît şi pentru bărbaţi. Şi aici era la modă vopsirea feţei cu cretă albă sau făină de plumb (cu toate acestea, nu există menţiuni privind eventuale intoxicări cu plumb).

Dacă doamnele voiau ceva mai multă culoare, alegeau cleiul de ocru şi crema de fier pe post de ruj. Îşi vopseau palmele cu henna roşie, pentru a părea mai tinere. Aceste practici coincid, deloc surprinzător, cu descoperirea şi perfectarea săpunului. Foloseau creioane din cărbune şi batoane de vopsea roşie.

Orient, 1500 î.e.n.

In China şi Japonia, făina de orez dădea culoare albă feţei. Genele şi sprîncenele erau smulse, dinţii erau vopsiţi în negru sau auriu, iar henna colora faţa şi părul. Cu alte cuvinte, adolescenţii de atunci arătau exact ca cei din ziua de azi.


Japonezii au un cult al curaţeniei care dateaza din cele mai vechi timpuri. Baia se efectueaza dupa un anumit ritual, dureaza 1-2 ore şi este întotdeauna urmata de unmasaj relaxant.

În semn de respect şi apreciere, orice gazda trebuie sa ofere musafirului care i-a calcat pragul o baie dupa toate regulile artei.


Egiptul antic, 4000 î.e.n.

Prima menţiune referitoare la produsele cosmetice. Femeile cu o anumită poziţie socială aplicau pe faţă o cremă verde, din minereu de cupru, pentru a-şi defini trăsăturile. Foloseau uleiuri parfumate şi îşi pictau sprîncenele cu o cremă obţinută din seu de oaie şi plumb. Se pare că foloseau parfumul pentru a acoperi mirosul machiajului facial.

Vechii egipteni foloseau produse cosmetice pe bază de mercur. Ingredientele cosmeticelor moderne sunt, încă, o surpriză pentru cei care le folosesc: spre exemplu, rujul conţine o substanţă gelatinoasă obţinută
din solzi de peşte. Aceasta, denumită "esenţă de perlă", se obţine de la hering, fiind unul dintre multele produse derivate obţinute din peşti.

Culoarea roşie a rujului este, de fapt, dată de carmin, rezultat din zdrobirea carapacelor unor anumite insecte. Produse cosmetice de uz extern folosite la modificarea sau îmbunătăţirea înfăţişării pielii, părului, unghiilor, buzelor şi a ochilor. Vopseaua de corp, utilizată ca ornament sau în cazul procesiunilor religioase, era des folosită de către popoarele primitive. Uleiul, balsamul, pudra şi vopseaua de păr erau folosite şi ele. Multe dintre aceste produse îşi au originea în Asia, dar sunt consemnate pentru prima oară în Egipt.

Mormintele antice conţineau vase cu produse cosmetice (vase kohl) şi aplicatoare (linguri cosmetice). Egiptenii foloseau kohlul pentru înnegrirea ochilor; pe faţă îşi dădeau cu vopsea de plante, iar unghiile erau vopsite cu henna.

Culorile i-au fascinat mereu pe oameni

Omul primitiv nu era indiferent la aspectul sau exterior, marturie fiind scoicile netede sau discurile de metal lustruit, folosite pe post de oglinzi, care ne-au ramas din acea vreme.

Dorinţa omului preistoric de a-şi colora corpul în diverse culori a aparut şi dintr-o necesitate medicala (de exemplu, colorarea pleoapelor într-o nuanţa închisa îi proteja de trahomul endemic, raspandit de muşte), dar şi din dorinţa de a fi apreciat şi de a se impune în faţa duşmanilor printr-un colorit deosebit.

Uleiurile şi emulsiile, între necesitate şi rasfaţ

Traind într-un climat torid, omul preistoric a simţit nevoia de a-şi proteja corpul de razele soarelui. El folosea în acest scop grasimile animale şi uleiurile vegetale.

Alifiile facute din ierburi diverse, ulei de ricin, ulei de palmier, untura, unt şi prafuri metalice aveau rolul de a apara pielea de razele solare, înţepaturi de insecte, vant şi frig.

Mai tarziu, în epoca antica, folosirea emulsiilor şi a uleiurilor devine o adevarata moda, care, însa, era generata de necesitatea de a hidrata pielea uscata datorita excesului de bai.

Pomadele pentru faţa erau aromatizate cu diverse parfumuri de flori, obţinute fie prin încalzirea directa a amestecului gras cu petalele de flori, fie prin fierberea în vin a petalelor pe baia de aburi.

Tot din aceasta perioada, dateaza folosirea grasimii de lana de oaie, ca ingredient de baza al alifiilor pentru corp, preparat care se regaseşte sub forma purificata (lanolina) şi în anumite produse actuale.

Untura de civette (mamifer carnivor), un alt ingredient de baza al cosmeticelor vremii, a fost folosit secole de-a randul şi înlocuit, în timpul Reginei Elisabeta I, cu lavanda şi menta englezeasca.

Pentru hranirea pielii, Cleopatra îşi prepara o masca din mal şi urina, iar contemporanele împaratului Nero foloseau în acelaşi scop excrementele de crocodil. De altfel, balega sau urina erau ingrediente obişnuite ale produselor cosmetice, la popoarele din Africa.

Vasele de ulei, facute din tigva, sticluţele din os şi borcanaşele cu capace (folosite pentru depozitarea cremelor) erau nelipsite din arsenalul cosmetic al doamnelor vremii.

Igiena corporala, o preocupare de milenii


Prima regula a frumuseţii, curaţenia, a fost descoperita şi redescoperita de toate popoarele lumii, în toate stadiile de dezvoltare a umanitaţii.

Necesitatea curaţeniei a aparut instinctiv la omul primitiv, care a încercat, prin mijloacele naturale care îi erau la îndemana, sa îndeparteze stratul de mizerie care îi sufoca pielea.

În zonele calduroase, oamenii se spalau mult şi foloseau diverse substanţe în loc de sapun. Chiar şi în deşert, acolo unde nu se gasea apa, corpul era curaţat cu nisip.

Nici locuitorii ţinuturilor reci nu neglijau acest aspect al existenţei lor. Baia de aburi este o nascocire a baştinaşilor ţinuturilor artice. În antichitate, folosirea bailor calde pentru spalarea trupului era un obicei zilnic, de multe ori facandu-se chiar exces.

La Roma s-au construit Termele (baile publice), unde locuitorii oraşului aveau acces gratuit, împaraţii punand la dispoziţia poporului şi sapunurile, precum şi uleiurile necesare unei bai ca la carte.

Oamenii erau chemaţi prin clopote la baie şi se grabeau sa prinda cat mai multa apa calda. Sapunurile erau parfumate cu diverse uleiuri, care se foloseau şi în alte preparate cosmetice.

La egipteni, pentru prepararea sapunului se folosea o reţeta speciala pe baza de nisip, soda şi leşie, un amestec care avea şi rolul de a întreţine pielea,
catifeland-o.

Manuel Dichelette

Manuel Dichelette , in cercetarile sale , a dovedit ca oamenii preistorici foloseau ca sulimanuri nu mai putin de 17 vopsele diferite, intre care, cele mai cautate erau albitele (crema , marna, var), negrul (carbune de lemn, minerale de mangan ) si toata gama de nuante ale ocrului ( de la galbenul cel mai deschis, pana la portocaliu si rosu).
Mereu se gasesc noi dovezi , care arata ca nu exista aproape nici o parte componenta a cosmeticii, pe care omenirea sa n-o fi cunoscut inca din vremurile cele mai vechi.