marți, 30 august 2011

Cleopatra VLL: Biografie si ultimul faraon al Egiptului Antic




Cleopatra VLL sa născut în 69 î.Hr., în Alexandria, Egipt. Ciuda a ceea ce oamenii spun astăzi, că era plin de farmec şi frumoasă, ea a fost departe de ea. Ea este indicat pe monede antice, cu un nas coroiat lungă şi funcţii masculin. Deşi ea nu a fost frumoasă ea a fost în mod clar o femeie foarte seducatoare, si ea a folosit acest lucru în continuare Egipt punct de vedere politic. Avea o voce frumoasă muzical. Este, de asemenea a spus că ea a fost extrem de inteligent. Ea a vorbit noua limbi diferite, iar ea a fost primul faraon Ptolemeu, care ar putea intervenit de fapt egiptean. Ea a urcat pe tron ​​după ce tatăl ei egiptean, Ptolemeu Xll Auletes a murit în 51 î.Hr.. Cleopatra, care avea şaptesprezece ani la momentul şi fratele ei Ptolemeu al Xlll, care avea doisprezece ani, s-au căsătorit din cauza condiţiilor de va tatălui ei.


Ei au condus apoi Egipt împreună. În al treilea an al domniei lor, consilierii lui Ptolemeu i-au spus că el ar trebui să regula Egipt de către el însuşi. Deci, pentru că din acest lucru, el a condus Cleopatra în exil. Cleopatra apoi a scăpat în Siria. Ea, apoi sa întors cu o armată. Ptolemeu a trimis o armată să se întâlnească cu ei. În acest moment, Iulius Cezar de la Roma a ajuns în exercitarea de un duşman, care a fost solicite ajutor de la Ptolemeu. Cleopatra a trebuit să se rola într-un covor, astfel încât ea nu s-ar fi omorât în timp ce intra Egipt. Dacă ea însăşi nu ar fi ascuns ea ar fi fost ucis. Atunci când ea însăşi derulate în faţa lui Cezar a căzut în dragoste cu away.Caesar ei dreptul de a trebuit să aleagă care dintre conducători egipteni pentru a mentine tronul. Desigur, el a ales sa Cleopatra. Apoi a devenit iubitul Cleopatrei. În 47 î.Hr. Ptolemeu Xlll s-au înecat în Nil în timp ce încercau să evadeze, Cezar şi Cleopatra restaurat apoi la tronul ei.

După ei mai în vârstă fratele lui Ptolemeu a fost Xlll a murit, Cleopatra a fost apoi obligat de obiceiul de a se căsători mai tanar fratele ei Ptolemeu XLV, care a fost de aproximativ unsprezece la vremea respectivă. După Cleopatra si Ptolemeu au fost decontate XLV pe baza lor comune de guvern, ea şi Cezar a mers într-o croazieră de două luni pe Nil. Se spune că a fost atunci ea a rămas însărcinată, şi ea a dat nastere, mai tarziu un fiu. Numele lui a fost oficial Ptolemeu al XV-Cezar, dar el a fost popular numit Caesarion, care înseamnă "Little Caesar". Oamenii spun că Cezar nu a fost într-adevăr tatăl lui Caesarion.Deşi copilul puternic semăna cu Cezar, şi aşa mai departe Cezar-l recunoscut ca fiind fiul său. După Cezar croazieră apoi sa întors la Roma şi Cleopatra s-au întors în Egipt. Cezar stânga trei bărbaţi care au fost parte din armata, astfel încât acestea ar putea proteja Cleopatra. În 46 î.Hr. Cleopatra a invitat să meargă la Roma ca să fie cu el. Ea a mers apoi ţinând Caesarion cu ea. În acelaşi an în luna septembrie a sărbătorit triumful său de război, în care a fost numit de Triumf lui martie. În acest marş el defilau pe străzi de la Roma cu prizonierii lui, inclusiv Arsinoe sora Cleopatrei. Cezar crutat viata Arsinoe, după ce ea a trădat Cleopatra, dar mai târziu, Marc Antoniu a ucis-o după Cleopatra ia spus sa.

Cleopatra a locuit în vila lui Cezar din apropierea oraşului Roma pentru aproape doi ani. El a copleşit cu daruri Cleopatra şi tot ceea ce ea a vrut. Se zvonea că Cezar a fost intenţionează să adopte o lege care să îi permită să se căsătorească cu Cleopatra si efectuati fiul lor moştenitorul său. De asemenea, sa zvonit că Cezar, care a acceptat o dictatură viaţă şi se aşeză pe un tron ​​de aur, în Senat, destinate să devină rege al Romei. La 15 martie, anul 44 ien o mulţime de conspiratori înconjurat Cezar în cadrul unei reuniuni a Senatului şi înjunghiat-l la moarte. Cleopatra a ştiut că ea a fost, de asemenea, în pericol atât de repede ea a plecat la Roma cu ei protectori. Înainte sau imediat după întoarcerea lor în Egipt, Ptolemeu al XIV-lea a murit. Se zvoneşte că Cleopatra l-am avut. Cleopatra a făcut apoi Caesarion, fiul ei, co-regent. Asasinarea lui Cezar cauzat lipseşte într-o riglă şi a războiului civil din Roma. În cele din urmă imperiul a fost împărţit între trei bărbaţi. Acei bărbaţi au fost mare al lui Caesar-nepotul Octavian, care mai târziu a devenit imparatul Augustus. Nu a fost, de asemenea, Marcus Lepidus şi Marcus Antonius, sau mai bine cunoscut sub numele de Mark Antony.

În 42 î.Hr. Marc Antoniu a cerut pe Cleopatra la Tarsus, să-i intrebarea daca ea au ajutat duşmanii săi. Cleopatra a ajuns în stil pe un şlep cu o pupa aurit, vele purpuriu, şi vâsle de argint. Barca a fost navigat de slujnicele ei, care erau îmbrăcaţi ca nimfe mare. Cleopatra însăşi era îmbrăcat ca Venus, zeita iubirii. Ea a aşezat sub un baldachin de aur, s-au raspandit de băieţi în costume de Cupidon. Antonie a fost impresionat de acest afişaj stralucitoare de lux. Acest lucru a fost ca Cleopatra ar fi dorit. În acea noapte Cleopatra distraţi-l pe barje ei, şi în noaptea următoare Antoniu a invitat-o ​​la cină, sperând să-i întreacă în măreţie. Din păcate, el nu a reuşit să facă acest lucru, dar a ajuns să glumesc despre aceasta în său blajin, un fel. Cleopatra nu părea să mintea simţul insipidă de umor, de fapt ea a intrat dreptul de inch Ca şi Caesar dinaintea lui, Antonie a fost care se încadrează în dragoste cu ea. Uitând despre responsabilităţile sale de a fi un conducător, el a însoţit Cleopatra la Alexandria si a petrecut iarna cu ea acolo. În cele din urmă, Antonie a spus la revedere de la Cleopatra şi sa întors la îndatoririle sale ca un conducător al Imperiului Roman. Şase luni mai târziu Cleopatra a dat naştere la gemeni, numele lor au fost Cleopatra Selene si Alexandru Helios. Acesta a fost de patru ani mai târziu înainte de ea a văzut din nou Antonie.


In acea dată Antonie căsătorit cu Octavian sora vitrega a lui, Octavia. Ei au avut trei copii. În 37 î.Hr., în timp ce în drumul său pentru a invada Parţia, Antonie sa bucurat de o altă vizită cu Cleopatra. El a grăbit printr-o campanie sale militare şi a alergat înapoi la Cleopatra. De atunci, Alexandria a fost casa lui, şi Cleopatra a fost viaţa lui. El sa căsătorit în 36 î.Hr. şi ea a dat naştere la un alt fiu, Ptolemeu Philadelphus. Între timp, înapoi la Roma, Octavia a rămas loial faţă de soţul ei inselat. Ea a decis să viziteze Antoniu, şi atunci când ea a ajuns la Atena, ea a primit o scrisoare de la el spunând că o va întâlni acolo. Cu toate acestea, Cleopatra a fost determinat să ţină Antonie departe de soţia lui alte. Ea a plâns şi a leşinat şi înfometat însăşi aşa că a funcţionat. Antonie a ajuns anularea călătoriei sale, Octavia şi sa întors acasă fără să vadă soţul ei.Poporul roman au fost dezgustat de modul Antoniu au tratat Octavia.

Ei au fost, de asemenea, furios să audă că Cleopatra şi Antoniu au fost ei înşişi dumnezei de asteptare.Cel mai rău de toate, în 34 BC Antoniu făcut Alexander Helios rege al Armeniei, Cleopatra Selene regina Cyrenaica si Creta, iar Ptolemeu Philadelphus regele Siriei. Caesarion a fost proclamat "Rege al Regilor", iar Cleopatra a fost Octavian "Regina Regilor." A fost extrem de nebun şi astfel el a convins Senatul Roman să declare război Egipt. În 31 î.Hr. forţele lui Antoniu au luptat romanii într-o bătălie mare în largul coastei de la Actium, Grecia. Cleopatra a fost acolo cu şaizeci nave de ei. Când a văzut că Antonie este greoi, prost-disponibilă bucătării-au pierdut la brichetă romanilor ", bărci rapide, a părăsit scena. Antonie abandonat oamenii lui să-i urmeze. Deşi este posibil ca au avut prestabilit retragerea lor, romanii l-au văzut ca o dovadă că Antonie a fost nebun pentru Cleopatra şi nu a putut să gândească sau să acţioneze pe cont propriu. Timp de trei zile Antonie stătea singur în prova navei Cleopatrei, refuzând să vadă sau să vorbească cu ea. S-au întors în Egipt, în cazul în care Antonie a trăit numai pentru un timp. În acelaşi timp Cleopatra pregătite pentru o invazie de Roma. Atunci când Antonie primit vestea că forţele sale au predat la Actium si aliatii sai au plecat pe la Octavian, el a plecat de acasă sa solitară şi sa întors la Cleopatra la petrecerea departe zilele lor finală. Cleopatra inceput sa experimenteze cu otrăvuri pentru a afla care ar putea provoca moartea cea mai nedureroasa. Ea a construit, de asemenea, un mausoleu la care ea sa mutat cu totul de aur ei, argint, smaralde, perle, abanos, fildes, si alte comori. În 30 î.Hr., Octavian a ajuns la Alexandria. Marc Antoniu a pornit armata sa din oraş pentru a face faţă inamicului. El sa oprit pe un teren mare pentru a viziona ceea ce se aştepta să fie o bătălie navală între flota sa şi a flotei romane. În schimb, el a văzut salutul său flota romanii cu vîslele lor şi sa alăturat acestora. La acest Cavaleria lui Antoniu, de asemenea, l-pustii. Infanterie lui a fost învins şi în curând Antoniu sa intors la oras, strigînd că Cleopatra a avut l-au tradat. Cleopatra a fost teamă că el ar fi rănit, astfel încât ea a plecat la monumentul care gazduia comorile ei şi sa încuiat în, prin care se dispune slujitorii ei să spună Antonie era mort. Atunci când Antonie auzit acest lucru, el de fapt credea. Deci, el a mers la camera lui si-a deschis haina lui, exclamând că el va fi în curând cu Cleopatra. El a ordonat un slujitor numit Eros să-l omoare, dar Eros sa sinucis în loc. Antonie, apoi el însuşi înjunghiat în stomac şi a trecut pe o canapea. Când sa trezit el a implorat slujitorilor lui să-l pună din mizeria lui, dar au fugit. La ultimul secretar Cleopatrei a venit şi ia spus Cleopatra a vrut să-l văd. Nespus de mult să aud Cleopatra a fost viu, Antonie el însuşi dus la mausoleu ei. Cleopatra a fost frică să deschidă uşa, datorită apropierii de armata lui Octavian, dar ea şi două femei care deservesc dezamăgi corzi de la o fereastră şi-l trase în sus. Înnebunită de durere, Antoniu Cleopatra pus pe patul ei şi bate sânii ei, numindu-l Domnul ei, soţ şi împărat. Antonie ia spus sa nu-l milă, ci să-şi amintească fericirea lui din trecut. Apoi a murit în acel moment foarte.

Atunci când Octavian şi oamenii lui au ajuns ei monument Cleopatra a refuzat să le permiteţi-inch Ea a vorbit cu ei prin usa, cerand ca regatul ei să fie administrat la copii ei. Octavian a ordonat un singur om pentru a continua sa vorbesti ei în timp ce alţii înfiinţat scari si urcat pe fereastră. Atunci când Cleopatra a văzut bărbaţi ea a scos un pumnal şi a încercat să se înjunghia, dar a fost dezarmat şi luat prizonier. Copiii ei au fost luate, de asemenea, prizonier şi au fost trataţi bine. Octavian permis Cleopatra de a asigura inmormantarea lui Antoniu.După înmormântare ea a luat în pat, bolnav de durere. Ea a vrut să se sinucidă, dar Octavian a tinut-o sub paza stricta. Într-o zi el a vizitat şi ea sa aruncat la picioarele lui, aproape gol, şi ia spus ea a vrut să trăiască. Cu permisiunea lui Octavian, ea a vizitat mormantul lui Antoniu. Apoi, ea a revenit la mausoleu ei, a luat o baie, şi a dispus o sărbătoare. În timp ce masa a fost în curs de pregătire un om a ajuns la monumentul ei cu un coş de smochine. Gardienii verificat coşul şi a găsit nimic suspect, aşa că a permis omului să dea coş de smochine la Cleopatra. După ce ea a mâncat, Cleopatra a scris o scrisoare, pecetluit, şi a trimis-o lui Octavian. El a deschis-o şi a găsit motiv Cleopatrei că el ar permite ei de a fi îngropat în mormântul lui Antoniu. Alarmat, Octavian a trimis soli la alerta poliţiştilor de ei, care Cleopatra planificat să se sinucidă. Dar era prea târziu. Ei au descoperit regina 39 de ani mort pe patul ei de aur, cu IRAS roaba ei mor la picioarele ei. Două înţepături au fost descoperite pe braţul Cleopatrei, şi se credea că ea a permis sa fie muscat de un asp de contrabandă, în care a fost cu smochine. În ceea ce ea a dorit, ea a fost ingropat alaturi de Antonie.

Istoria indepartarii parului

Obiceiul indepartarii pilozitatii in exces dateaza inca de pe vremea vechilor egipteni. Toate zonele trupului uman sunt populate mai mult sau mai putin cu fire de par, unele mai groase, aletele mai subtiri. Cele mai paroase zone ale corpului sunt: scalpul, subratul sau axila, zona inghinala, sprancenele, fata, abdomenul, pieptul, spatele si bratele.

Ca principale motive pentru care un om poate recurge la o metoda de indepartare avem:

- Motive estetice

- Motive religioase

- Motive medicale

- Ca regula, in institutii militare

- Si chiar ca pedeapsa ( in inchisori )

Exista metode vechi dar si metode noi de indepartare a parului, cele de baza si cele mai practicate pana acum fiind:

- Depilarea (indeparteaza doar parul de la suprafata pielii); aceste metode au riscul de a provoca dermatita.

Metodele sunt temporare si trebuiesc repetate periodic, in unele cazuri chiar zilnic. Se pot enumera metode precum raderea manuala sau cu razoare electrice.

- Epilarea (elimina firul de par atat de la suprafata pielii cat si de sub piele);

Aici putem mentiona in primul rand penseta, apoi ceara calda sau rece, pasta de zahar, epilatoare electrice, electroliza sau termoliza, laser sau fotoepilarea, lumina pulsata.

Puteti alege metode diferite de epilare pentru diferite zone ale corpului. Motivele sunt multiple. Toti oamenii isi doresc eliminarea permanenta a parului in exces pentu a scapa de grija zilnica sau periodica.

Deoarece este organul cel mai extins al organismului, pelea trebuie ingrijita, spalata, epilata, barbierita si tratata de bacterii, fiind expusa mai multor riscuri.

O mai importanta atentie o acordam podoabei capilare pe care ne-o dorim bogata si sanatoasa, in timp ce excesul de par de pe corp se doreste eliminat definitiv.



Desi nu suntem perfecti, exista o serie de metode ajutatoare care ne asigura frumusetea exterioara pe care ne-o dorim.

Si cum aspectul exterior a fost de baza inca din antichitate, nu ramane decat sa ne propunem cum vrem sa aratam si apoi sa alegem metodele recomandate de un specialist, la care vrem sa recurgem.

Istoria masajului

Masajul poate fi foarte binevenit, dupa o saptamana istovitoare. Acordati-vi-l!! Si veti vedea ca va veti simti mai bine pe toate planurile. Istoria ne-a aratat ca masajul s-a practicat in toate timpurile si s-a dezvoltat la toate popoarele cunoscute. In limba romana cuvantul masaj a fost introdus prin intermediul literaturii medicale franceze.
Masajul a fost unul dintre primele si simplele mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferintelor. Nu sunt date sigure despre primii oameni care au aplicat masajul (chinezi, indieni, egipteni si alte popoare vechi - care ajunsesera la forme inalte de cultura si civilizatie). Medicina traditionala chineza are o mare vechime.

Dupa unele documente se constata ca masajul este practicat de chinezi de peste 3000 de ani. Se atribuie masajului o origine magica, pentru ca la unele popoare mai vechi manevrele erau insotite de cuvinte si gesturi rituale de descantece. In India antica a fost cunoscut si practicat de catre "popor".

Vechii indieni isi ungeau corpul cu uleiuri aromate (aromoterapia). Se imbaiau in apele fluviilor socotite sacre. Masajul indian consta din neteziri, presiuni si framantari ale partilor moi ale corpului incepand cu fata, apoi trunchiul si terminand cu membrele superioare si inferioare. Pe membre manevrele se executau in ritm rapid de la radacina lor spre extremitati ca si cum s-ar fi dorit sa se scoata raul din ele.

Masajul, spunea Hipocrat, poate intari o articulatie slabita sau poate mobiliza o articulatie intepenita. Masajul executat cu putere le tonifica, executat cu moderatie le inmoaie. Primele aplicatii ale masajului in legatura cu activitatea sportiva au aparut la greci si romani, constituind o metoda importanta de ingrijire a atletilor. Masajul era indicat atat inainte cat si dupa intrecerile sportive, cu scopul de a preveni si combate oboseala.

Alte popoare vechi ale orientului (asirieni, babilonieni) au folosit masajul ca tratament al razboinicilor raniti in lupta (masajul de recuperare). Romanii au cunoscut si practicat masajul din trecutul sau cel mai indepartat in scopul intaririi sanatatii, al cresterii rezistentei organismului, pentru combaterea oboselii, in diferite afectiuni, accidente sau deficiente fizice. Masajul medical a inceput sa se dezvolte la noi din cea de-a doua jumatate a secolului trecut. Primii medici care au introdus masajul medical au fost specialisti in ortopedie, chirurgie si reumatologie.

Din cele mai vechi timpuri masajul a fost cunoscut ca o activitate terapeutică. Masajul a fost folosit de oamenii primitivi. Evident că netezirea, fricţionarea şi frământatul locului dureros a fost pur instinctivă. El a fost practicat în cele mai timpurii stadii de dezvoltare a medicinii tradiţionale. S-a constatat că multe secole în urmă masajul a fost folosit cu scop terapeutic de popoare care trăiau pe insulele din Pacific.

Originea cuvântului «masaj» nu are aceeaşi explicaţie la diferiţi specialişti. Unii consideră că acesta provine din limba arabă de la cuvântul «mass» sau «masch» - «atingerea uşoară», alţii - de la cuvântul grec «masso» - «a strange cu mâna», ori de la latinescul «massa» - «ce se lipeşte de degete». Dar, indiferent de originea cuvântului, sensul cuvântului este acelaşi. Din cele mai vechi timpuri masajul a fost o parte componentă a artei medicale. Tehnici de masaj pentru prima dată au fost descrise de indieni şi chinezi.

În China masajul a început să fie aplicat în cel de-al treilea mileniu î.e.n. El a fost utilizat pentru tratamentul durerilor reumatice, luxaţiilor, oboselii, spasmelor musculare, etc. În timpul masajului, chinezii frecau cu mâinile tot corpul, strângeau uşor muşchii, producând anumite zvâcniri ale articulaţiilor. Concomitent cu aceste zvâcniri se producea un “pocnet”.

Într-unul din tratatele medicale din India Antică, cunoscut sub numele «Ayurveda», sunt descrise detaliat tehnicile de masaj, utilizate de indieni pentru a trata diverse boli. Indienii efectuau frământări pe tot corpul - de la partea superioară a corpului până la picioare. Indienii primii au unit băi cu aburi şi masajul. În timpul masajului în baie pe plite de fier fierbinţi turnau apă, care se evapora şi pătrundea în piele. Când corpul uman era suficient de umed, persoana masată se întindea pe podea, şi doi servitori, câte unul din ambele părţi, strângeau muşchii cu o forţă diferită, apoi se efectua masajul abdomenului şi al pieptului. După ce omul se întorcea şi i se facea masajul pe spate.

Atât în India cât şi în China, masajul se efectua de sacerdoţi. În plus, în aceste ţări au fost create şcoli unde se învăţau tehnicile de masaj.

În China Antică, au fost găsite rădăcinile medicinii preventive. Acolo, aproape în toate provinciile au fost create şcoli de gimnastică curativă, unde se pregăteau medici, care posedau excelent diferite tehnici de masaj terapeutic şi gimnastică curativă.

Masajul primitiv era practicat în America şi Africa. Indigenii foloseau tehnici simple de masaj pentru tratarea multor boli.

Masajul a fost aplicat în Egiptul Antic, Abisinia şi Libia. El a fost cunoscut în acele ţări, încă din sec. al 12-lea î.e.n. În Egipt, masajul era combinat cu baia. Din baie, nu ieşea nimeni, fără masaj. Persoana încălzită era masată, întinsă, frământată, presată cu mâna pe diferite părţi ale corpului. Se masau toate articulaţiile. Iniţial persoana era masată din faţă, apoi din spate şi prin părţi. Separat, se efectua masajul mâinilor: ele se îndoiau, se întindeau articulaţiile mâinii, apoi fiecare deget separat, după ce treceau la masajul antebraţului, umărului, pieptului, spatelui, îndoindu-le în diferite părţi. În plus în afară de îndoire, întindere şi masajul articulaţiilor, au fost practicate frământările şi frecţiunile ale celorlalţi muşchi.

Judecând după imagini, care au rămas pe Bas-reliefuri antice şi pe papirusuri egiptene, se poate concluziona că popoarele din Asiria, Persia şi Egipt au fost nu numai familiarizaţi cu masajul, dar şi-l foloseau cu scop medical. Din Egipt masajul s-a răspândit în Grecia Antică, unde împreună cu gimnastica a ocupat un loc important în arta de vindecare. Masajul era considerat unul dintre elemente principale ale medecinei în Grecia. Utilizarea acestuia a fost obligatorie.

În «Odisea» lui Homer se povesteşte cum Cercei îl ungea pe Odisei în baie cu uleiuri şi unsori, iar femeile frământau corpurile soldaţilor înainte de luptă. Medicii vestiţi din Grecia - Gerodicos, Hippocrat şi alţii, în lucrarile sale de asemenea, au menţionat multe tehnici de masaj. Masajul în acele zile a fost utilizat în scopuri medicale şi de igienă (pentu boli ale articulaţiilor şi luxaţiilor).

Hippocrat (459-377 î.e.n.) a verificat experimental toate principiile teoretice privind masajul. În documentele sale, el a scris: «... încheieturile pot fi comprimate şi relaxate cu ajutorul masajului. Frecarea cauzează contracţia sau relaxarea ţesuturilor, ceea ce duce la strângere sau lărgire, frecarea uscată şi deasă strânge, iar cea moderată lărgeşte ţesuturile ». Masajul în Grecia Antică se efectua în băi cu frecări cu ulei şi unsori.

În Grecia Antică credeau că masajul ar trebui să se aplice nu numai în medicină, dar şi în viaţa de zi cu zi şi sport, masajul a fost introdus în şcoală şi în armată. Au existat saloane speciale pentru îngrijirea feţei şi a mâinilor, unde se făcea masajul igienic şi cosmetic. În Roma Antică, ca şi în China şi India au fost deschise şcoli de masaj. Ele au fost fondate de medici greci - Asklepiad şi discipolii lui. Asklepiad a împărţit masajul în masaj uscat şi masaj cu uleiuri, puternic şi slab, de scurtă şi de lungă durată; Paracelsus recomanda masajul pentru a elimina depuneri şi edeme; Galen a găsit nouă tipuri de masaj, şi a descris tehnica lor. În băile romane (terme) de asemenea, a fost utilizat masajul, au existat camere, special concepute pentru masaj. În aceste camere au fost dezmorţite şi masate corpurile oamenilor. Înainte de masaj romanii efectuau o serie de exerciţii de gimnastică. După aceea, întregul corp se masa şi se ungea cu uleiuri de masaj. Datorită romanilor masajul a devenit o parte componentă a sistemului de educaţie fizică şi militară. După cum menţioneză Plutarch, marele lider militar roman Guy Julius Caesar, permanent utiliza masajul, care era efectuat de masori special instruiţi.

Medicina de Est a înregistrat cea mai mare înflorire în secolele X-XI. În acel moment, o mare atenţie a fost acordată dezvoltării noilor metode de tratamente şi prevenirii diferitor boli.

În Turcia şi Persia băile şi masajul au fost practicate pe larg. Şcoala orientală de masaj se deosebea de şcolile din Grecia şi Roma Antică. Diferenţa era că turcii masau asemănător cu egiptenii şi africanii: frecau şi apăsau cu degete, frământau ţesuturile. Masajul se făcea în băi într-o cameră separată uscată şi încălzită. Specialiştii de masaj oriental lucrau cu mâini şi picioare, acordând o atenţie deosebită frecării şi deplasărilor în articulaţii.

În Rusia Antică au fost practicate proceduri de călire şi masaj. Acestea au inclus lovituri, fricţionare cu mătură, mişcări active. La slavi, această formă de masaj a fost numită «hvoschenie». Această procedură a fost descrisă în cronici.

Slavii, în cazul durerilor reumatismale, şi leziunilor masau şi fricţionau articulaţiile, muşchii şi a alte părţi ale organismului. De asemenea ei utilizau pentru frecare diferite unguente preparate pe baza de plante aromatice şi rădăcini. După ce se spălau, ei treceau într-o sală cu aburi încălzită tare, şi acolo băiaşul îi bătea cu o mătură de mesteacăn, care era preventiv pregătită în apă fierbinte, apoi se efectua masajul, după ce tot corpul din cap până-n picioare era udat cu găleţi cu apă caldă şi rece. Bătăi ritmice cu mătură pot fi comparate cu frecări dinamice. În plus, cu ajutorul măturii se freca întregul corp de sus în jos. Iar după o baie se scufundau în zăpadă sau apă rece, o astfel de acţiune dublă asigură efectul de călire, irită pielea şi protejează împotriva bolii.

În timp ce la Est se dezvolta ştiinţa, în Europa masajul practic nu era aplicat. În acel moment, la Occident era Evul Mediu, dominat de puterea bisericii şi dogme. Ideile de asceticism şi mortificare nu ar putea promova utilizarea de masaj. Masajul se efectua de diferiţi şarlatani, în timp ce oamenii de ştiinţă erau implicaţi în alchimie, căutau piatra filosofică şi elixirul vieţii.

Numai în epoca Renaşterii a apărut interesul faţă de gimnastică şi masaj. Aceasta s-a întâmplat în secolele XIV-XV după apariţia anatomiei lui Mondi de Siuchi. Medicii europeni au început să analizeze şi să dezvolte activitatea medicilor din Grecia Antică şi Roma Antică. A apărut şi interesul pentru fizioterapie şi masaj. S-au scris cărţi despre băi şi exerciţii fizice la greci şi romani antici.

La dezvoltarea ştiinţei medicale în perioada Renaşterii a contribuit anatomistul belgian Andreas Vesalius (1514-1564) şi medicul englez William Garvey (1578-1657). Andreas Vesalius într-adevăr este considerat fondatorul anatomiei ca ştiinţă, pentru că el a fost unul din primii care a descris multe organe umane. Garvey a făcut o contribuţie enormă în fiziologie, pentru că a descoperit şi a descris sistemul sangvin.

Renumitul Merkulius a colectat toată literatura din acel timp cu privire la masaj şi gimnastică, şi a scris un celebru eseu «Arta gimnasticii», în care a descris trei tipuri de masaj: slab, puternic şi mediu. În afară de aceasta, autorul a oferit-o publicaţie cu ilustraţii şi îndrumări detaliate. După publicărea tratatului renumitului Giovanni Borelli «Mişcarea animalelor» masajul au început să se răspândească rapid. În el Borelli arată calea fiziologică de studiere a mişcării.

În 1780 a apărut eseul renumitului clinicist francez Cleman Jozef Tisso «Gimnastica medicală şi chirurgicală ». În această lucrare, el a oferit numeroase date cu privire la eficacitatea masajului, folosit în chirurgie şi gimnastică. El scriea că «masajul adesea poate înlocui diferite medicamente, dar nici un medicament nu poate substitui masajul». După părerea lui cea mai efectivă metodă a masajului este fricţionarea, el recomanda două metode: uscată şi umedă. Autorul a descris detaliat realizarea metodelor: «Dacă în fiecare dimineaţă, culcat în pat pe spate şi cu picioare ridicate, uşor îndoite în genunchi, faceţi fricţii pe stomac şi abdomen cu o bucată de flanelă, atunci cresc mişcările peristaltice în intestine ... Dacă se freacă tot corpul, atunci aceasta contribuie la transpiraţie şi circulaţie sangvină. Strămoşii, care ştiau toate beneficiile fricţionării, foloseau masajul nu numai ca un instrument medical, dar şi ca unul din mijloacele cotidiene pentru păstrarea sănătăţii ».

Baza metodologică a masajului terapeutic a fost creată de fondatorul sistemului «suedez» de gimnastica Henrih Ling (1776-1839). Henrih Ling a început promovarea masajului odată ce el însuşi s-a convins de eficienţa lui. După ce în bătălie a fost rănit la umăr, ceea ce a dus la complicarea mobilităţii articulaţiei umărului, Ling a început să practice scrima şi să aplice permanent masajul. După o anumită perioadă de timp funcţia mâinii practic s-a restabilit. Încurajat de ceea ce i s-au întâmplat, Ling a început să dezvolte diferite tehnici de gimnastică şi masaj.

După numeroase studii, el a publicat un tratat ştiinţific «Fundamentele gimnasticii», în care el a scris că «masajul este o parte integrantă a tuturor tipurilor de mişcări, care are un efect benefic asupra organismului uman». Ling, de asemenea, acorda o mare importanţă masajului în sistemul de gimnastică medicală. El considera că masajul este un instrument eficient pentru a combate epuizarea, a accentuat efectul terapeutic în cazul problemelor cu aparatul locomotor, care apar în rezultatul traumelor, precum şi în cazul bolilor chirurgicale şi ale organelor interne.

Cu timpul, masajul şi gimnastica medicală se răspândesc pe toate continentele. În secolul al XIX-lea în Franţa, Germania, Anglia şi în alte ţări apar numeroase lucrări despre masaj, precum şi despre rezultatele utilizării sale în tratamentul diferitelor boli. Acest lucru contribuie la dezvoltarea unor astfel de ştiinţe ca biologie, anatomie, fiziologie. Încă în China şi India, în Grecia Antică şi Roma Antică masajul este utilizat pe larg în sistemul de educaţie fizică a soldaţilor, gladiatorilor şi luptătorilor. Romanii şi grecii evidenţiau astfel de tipuri de masaj ca: preventiv (care se facea înainte de ieşire a atletului pe arenă), de antrenare, de recuperare (pentru a îndepărta oboseală).


vineri, 29 aprilie 2011

Asia

Marea Moarta a fost intotdeauna o resursa nesecata de saruri si minerale ale caror proprietati le-au recomandat cu succes atat in medicina, cat si in cosmetica. In prezent, mai multe firme din industria cosmetica au elaborat produse a caror formule sunt bazate pe saruri si argila din Marea Moarta, datorita proprietatilor mineralizante ale calciului, fierului, zincului si potasiului existente in apa.

Cultura milenara chineza a dezvaluit cosmeticii moderne o rezerva inepuizabila de ingrediente.

Ginkgo biloba. Este un arbore care a supravietuit din flora preistorica. Considerat de chinezi arborele sacru, a fost folosit de secole ca un elixir al tineretii. Pe langa efectul de intinerire, favorizeaza circulatia sangelui, elimina toxinele din corp si protejeaza membrana celulara. Este folosit mai ales in produsele pentru ingrijirea zonei ochilor.

Iarba de roua (Cyanotis arachnoides). Aceasta planta a fost folosita in China imperiala pentru a trata infectiile reumatice. Laboratoare prestigioase au cercetat proprietatile acestei plante si au descoperit calitati surprinzatoare: regleaza mecanismul hidratarii epidermei si favorizeaza coeziunea dintre celule si stratul cornos.

Ginseng. Radacinile acestei plante au fost recunoscute inca din antichitate ca fiind “radacinile vietii lungi”. Are efecte stimulatoare, iar extractul de ginseng este folosit in cosmetica datorita efectelor tonice si revigorante si de accelerare a procesul de restructurare celulara.

Ceaiul verde. Bogat in vitamine si minerale, are o mare putere antioxidanta si de revigorare, si de aceea este folosit in foarte multe game de produse cosmetice.

Oceania
Civilizatiile primitive foloseau uleiul de arbore de ceai pentru a vindeca arsurile si pentru curatarea ranilor. In industria cosmetica moderna este un ingredient esential al samponului destinat parului sensibil.

America

De origine mexicana, arborele de mimoza (Mimosa tenuiflora) se aseamana foarte mult cu salcamul. Folosit de populatia civilizatiei maya in diverse unguente, a fost o adevarata revelatie in timpul cutremurului din 1805: pudra obtinuta din scoarta, aplicata pe arsuri, calma durerea si accelera refacerea epidermei, fara ca in urma vindecarii sa ramana cicatrici.

In exuberanta flora amazoniana, dintr-un mic bob oleaginos, creste o planta mare si viguroasa precum palmierul. Analizandu-i capacitatea exrtaordinara de crestere si reproducere, specialistii unei importante firme frantuzesti au extras din aceasta planta un element cu o mare putere de regenerare.

Industria cosmetica moderna foloseste un ulei extras din samburii unui arbust numit kerria care creste in sudul continentului american. Acest ulei este foarte bogat in acizi grasi esentiali, cu o mare putere antiinflamatoare si de vindecare, de aceea se gaseste in componenta multor produse destinate tenului uscat sau sensibil.

Africa

De secole femeile marocane isi aplica pe piele un ulei extras din fructele copacului numit argan (Argania spinosa), foarte bogate in acid oleic. Companiile cosmetice franceze au elaborat linii de produse care incetinesc procesul de imbatranire a pielii, bazate pe uleiul de argan (datorita actiunii de combatere a radicalilor liberi).

Insula Madagascar este un adevarat paradis botanic cu peste 12.000 de specii de plante. Cea care a atras insa cel mai mult atentia este brebenacul (Vinca difformis) pentru cele peste 50 de molecule continute care protejeaza planta de insecte, animale, sau daunatori. Populatia nativa foloseste sucul radacinii acestei plante ca antibacterian ocular, iar laboratoarele cosmetice folosesc semintele in produsele cosmetice pentru reinnoirea celulara.

Limba mielului (Borago officinalis) este o planta originara din Africa Centrala din a carui radacini se faceau diferite feluri de mancare cu legume uscate dar si infuzii cu efect diuretic. Mai mult, din florile acestei plante, a fost extras un ulei pe care l-a descoperit industria cosmetica moderna, si care este foarte bogat in acizi grasi esentiali, indispensabili pentru organismul uman. Acest ulei are un efect antirid, creste elasticitatea pielii si imbunatateste tonusul dermei. Acest ulei este folosit ca ingredient principal in produsele destinate tenurilor mature.

Europa

Intr-un orasel din Pirinei, numit Cauterets, exista un izvor termal renumit datorita rezultatelor uimitoare in tratamentele dermice. Apa acestui izvor este bogata in sulf, saruri minerale, siliciu si magneziu, elemente cu excelente proprietati antimicrobiene. Aceata purifica epiderma, vindeca acneea si echilibreaza functiile celulelor cutanate. Firme prestigioase din industria cosmetica au dezvoltat linii de produse pentru tenurile grase care contin apa de Cauterets.

De-a lungul coastei Bretaniei, in nordul Frantei, sunt reunite mai multe clase de alge foarte apreciate in cosmetica. Una dintre acestea este alga roz, cunoscuta si sub denumirea de Coralline oficinalis si care este folosita ca ingredient cosmetic pentru eliminarea semnelor de oboseala ale pielii si pentru contracararea semnelor imbatranirii tenului. O serie de laboratoare de cercetare, realizeaza produse cosmetice folosind in formulele lor molecule obtinute din aceste alge.

Mirtul este originar din Grecia. Macedonenii faceau din florile lui o apa aromata cunoscuta sub denumirea de Apa Ingerilor a carei principala calitate era catifelarea pielii. In zilele noastre laboratoare cosmetice renumite folosesc florile de mirt pentru proprietatile lor antiseptice si dezinfectante, mai ales pentru realizarea produselor care sa inchida canalele sebacee.

1980

Soluţia este varietatea noului look, cosmeticele şi restul machiajelor să ajute împreună la formarea unei uriaşe industrii cu vînzări de peste 20 de miliarde de dolari anual. Suntem conştienţi că sîntem influenţaţi de reclamele tipărite sau de cele de la televizor. Acum ne folosim de Internet. Este ceva normal să cumperi flori dintr-o florărie, o carte dintr-o bibliotecă, un calculator dintr-un magazin de calculatoare. La ora actuală, nu ne mai facem griji în privinţa noilor ştiri despre cumpărăturile personale, căci pentru asta există Internetul.

Magazinul general sau cel cu raioane, începînd cu prima jumătate a anului 1950, este capabil să ţină cele mai fierbinţi produse şi mărci ale momentului, şi sa aibă inventarul „trecutului” în cazul în care produsele „fug” deodată de pe rafturi. Acolo există mai multe produse, mai multe mărci, mai multă reclamă, venituri mai mari şi o mai ridicată cerere pentru produsele din magazine,

Televiziune şi Internet. Numele jocului este acum „e-tailing”. Consumatorul poate cumpăra virtual orice produs, culoare, număr, marcă; produsul este expediat, de regulă, în 24 de ore. Deseori, asta reprezintă mai puţin timp pierdut decît o „călătorie” prin mall. Factorul convenient al înţelegerii tale cu e-tailer înseamnă mult. Doar îţi selectezi produsul şi termini cu alergatul prin magazine, după produsul dorit.

1970

Anumite ingrediente nu mai sunt folosite în cosmetice pentru a proteja specile pe cale de dispariţie, iar alte specii sunt folosite în prezent în laboratoare pe cobai. Această eră care priveşte mediul dezvăluie începutul unor numeroase mişcări ecologiste care cer industriei cosmeticelor răspunsuri la întrebări precum „Ce faceţi cu aceşti bieţi căţeluşi şi iepuraşi inocenţi, pentru a îmbunătăţi aceste cosmetice?”.

1960

În industria parfumurilor, asta este o perioadă a schimbărilor, dar nu neapărat una bună. Buzele purpurii şi machiajul egiptean al ochilor se întorc, fluturii fiind pictaţi pe diferite părţi ale corpului. Să nu uităm de genele false. Machiajul „mîncare” a revenit botanic, ingredientele vegetale (morcov) sunt combinate pentru a crea întoarcerea la înfăţişarea naturală, miros şi atitudine.

1950

Incepe era modernă a cosmeticelor de afaceri. Pudra de faţă şi machiajul, uleiurile şi aromele sunt în continuare produse, fiind esenţiale pentru cele noi. Sponsorii filmelor de lung metraj de la Radio transmit reclamele Televiziunii.

1935

La Hollywood se introduce machiajul tip „clătită”, pentru ca feţele actorilor (şi, mai ales, actriţelor!) să arate bine în filme.

1930

Staruri de cinema ca Mary Pickford, Theda Bara şi Jean Harlow au început să influenţeze stilul şi să folosească machiajul. În sfîrşit, look-ul alb a fost înlocuit cu cel bronzat.

1927

Metodele chimice pentru ondularea părului, mult mai scumpe, au fost inventate pentru femeile care doreau sa-şi aranjeze părul cît mai natural.

Anul 1920

Anul 1920în America: cosmeticele şi aromele sunt fabricate şi încep să fie cumpărate. Acum este momentul ca femeile să renunţe la imaginea victoriană şi să se aranjeze şi să folosească cosmetice. Oamenii sunt interesaţi şi producerea de cosmetice a fost asigurată şi s-au dezvoltat magazinele cu raioane / lanţurile de magazine.

La începutul secolului XXI

La începutul secolului XXI, industria cosmetică este condusă de corporaţii multinaţionale şi aduce profituri de miliarde de dolari.

În timpul primului război mondial, produsele cosmetice erau deja folosite în mod curent în ţările occidentale (deşi în Germania nazistă erau interzise). În Japonia, gheişele foloseau ruj fabricat din petale de floarea soarelui, zdrobite, pentru accentuarea buzelor, a sprîncenelor şi a conturului ochilor. Batoane de ceară bintsuke, o versiune mai moale de ceară de păr, folosită de către luptătorii de sumo, erau pe post de fond de ten.
Faţa şi ceafa şi le colorau cu cremă şi pudră albe; roşul accentua ochii şi nasul. În momentul în care gheişele absolveau cursurile speciale şi îşi obţineau independenţa, în cadrul ceremonialului oficial îşi vopseau dinţii cu negru.

Cosmeticele moderne urmăresc menţinerea aspectul tineresc şi, într-o oarecare măsură, incitant al tenului. Cosmeticele au, în prezent, forme multiple, de la ruj şi luciu de buze (utilizate pentru colorarea buzelor, cu rol în stimularea sexuală); fond de ten, pudră şi fard de obraz (folosite la colorarea feţei, prin jocuri de lumini şi umbre, care ascund micile defecte, creînd senzaţia de prospeţime); rimel (care ajută la accentuarea genelor şi a conturului ochilor, dimensiunea ochilor adăugînd prospeţime feţei) şi tuşul de ochi şi fardul de pleoape (pentru ochi); pînă la ojă de unghii (pentru decorarea degetelor de la mîini şi picioare).

Acum, cînd spunem toate acestea, constatîm că industria cosmeticelor este dominată de un număr redus de companii multinaţionale, toate avîndu-şi începuturile în primele decade ale secolului trecut. Cosmeticele trec deja limita dintre simpla retuşare a aspectului fizic, ajungînd la schimbarea ridicală a înfăţişării, cum este cazul machiajului teatral, folosit de către actori pentru a intra în pielea personajelor pe care le interpretează.

Cu ajutorul machiajului se obţin foarte multe efecte speciale, mai ales dacă luăm în calcul rolurile în care actorul este complet desfigurat prin folosirea efectelor de machiaj. Cosmeticele sînt folosite şi în tratamentele medicale, cu ajutorul lor depistîndu-se şi combătîndu-se unele afecţiuni.

Secolul XIX

Din nou, Franţa. Acolo se dezvoltă procesele chimice de înlocuire a aromelor obţinute prin metode naturale cu. produse de frumuseţe bazate pe cercetarea ştiinţifică. Oxidul de zinc începe a fi folosit în pudra facială, înlociund în mare parte mortalele mixturi de plumb şi cupru, utilizate anterior.

Alte substanţe otrăvitoare sunt încă folosite în machiajul ochilor (sulfit de plumb şi antimoniu), conturul de buze (sulfit de mercur) şi sclipiciul de ochi. Este important să arăţi bine! Produsele cosmetice şi de machiaj sunt menite să îmbunătăţească frumuseţea corpului, fiind folosite în plus faţă de simpla igienă zilnică.

Utilizarea cosmeticelor este foarte răspîndită printre femei, mai ales în ţările vestice. Din acest moment, industria cosmetică s-a dezvoltat continuu, apărînd noi produse, cu întrebuinţări tot mai variate. În Statele Unite ale Americii, cosmeticele comercializate sunt supuse legilor privind siguranţa şi calitatea produselor alimentare.

Regina Victoria a proclamat folosirea machiajului ca obicei "indecent". Machiajul era considerat vulgar şi destinat în special actorilor şi prostituatelor.

Secolele XVII-XVIII

Cosmeticele sunt folosite pe scară largă, excepţie făcînd doar clasa foarte săracă, fardul şi rujul roşu erau folosite ca simbol al tinereţii, averii şi bunăstării. Cărţile şi reţetele privind prepararea şi aplicarea cosmeticelor erau la mare căutare. Acesta este momentul cînd apar cosmeticienii profesionişti, iar reţetele luxoase de cosmetică includeau şi băi în vin sau lapte. După ce a cunoscut un avînt extraordinar în anul 1760, folosirea produselor de frumuseţe a încetat brusc în perioada Revoluţiei Franceze.

Secolele XV-XVI

In Europa, cosmeticele erau folosite numai de către aristocraţi. Italia şi Franţa au devenit centrele industriei cosmetice. Franţa a perfecţionat arta parfumeriei, dar a condus şi la crearea unei arme mortale: dacă înlocuiai plumbul cu arsenic în pudra de faţă, cel care o folosea murea în scurt timp.

Secolul XIV

Cosmeticele erau văzute ca un adevărat pericol pentru sănătate, fiind considerate vinovate pentru blocarea circulaţiei sangvine. În Anglia elisabethană, părul roşu era la modă. Femeile cu poziţie socială înaltă îşi dădeau cu albuş de ou pe faţă, în timpul zilei, iar noaptea dormeau cu cotlete de viţel pe ochi, pentru a întineri tenul. Un dramaturg al epocii chiar a scris: „O femeie frumoasă este ca o… delicatesă”.

Istoria cosmeticii - Impresii si pareri personale in FORUM

... Folosirea produselor cosmetice este evocata în Biblie unde se evoca faptul ca în urma cu 10 mii de ani au existat primele practici de machiaj si primele palete de culori?

... Cercetarile arheologice au mentionat ca în urma cu 5000 ani î.I.Ch., au fost gasite în catacombele Egiptului numeroase accesorii de machiaj, borcane si urcioare cu astfel de continut. Cleopatra, Nefertiti, Helena, Afrodita, Venus, erau socotite frumusetile enigmatice ale timpurilor. Produsele cosmetice cele mai vechi au fost gasite în mormintele Egiptului din prima ERA a Dinastiei, catre anii 3100-1907 î.I.Ch. În acea epoca femeile egiptene foloseau borcane care contineau unguente parfumate cu baza de ulei vegetal de palmier, masline sau nuca, amestecate cu ierburi aromatice, pentru protectia pielei contra îmbatrânirii si a deshidratarii cauzata de soare.

Mai târziu a început machiajul obrazului si al corpului. La început acestea erau rezervate preotilor si riturilor mortuare care pastrau pretiosul secret. (Se spune ca Lenin a fost îmbalsamat de un medic egiptean, care a murit cu secretul). Pielea era unsa cu un preparat ocru-galben, care dadea reflexe aurii, iar pe obraji se folosea ocru-rosu. Vinele bustului si tâmplele erau subliniate cu culoarea bleu, iar ochii erau întotdeauna machiati, sprâncele conturate cu negru, ploapele inferioare cu o tenta usoara de verde închis, iar cele superioare un fard cu baza de antimoniu sau funingine.

Fardul avea calitatea de a proteja pielea de agresivitatea vântului si nisipului, folosindu-se si în jurul ochilor. Fardurile contineau în afara de culori si infuzii de plante medicinale pentru prevenirea eventualelor infectii oculare, oftalmia (inflamatia ochiului). Culorile cele mai populare erau verdele de Moszimit - malachita pisata de Siria. Culoarea turquoise sau peruzéa, argila rosie sau violeta, amestecate cu oxid de cupru sau fier, care permiteau obtinerea de nuante noi, foarte pretuite. Legendara Cleopatra prefera culoarea bleu- marine pe ploapele superioare si un verzui ca apa pentru ploapele inferioare. Genele erau machiate cu o pasta de fard si grasime. În ceea ce privesc buzele, erau fardate cu rosu mineral, iar unghiile lustruite si colorate cu /henné/ o planta cu care turcoaicele îsi vopsesc parul în rosu.

La începuturi în Grecia, în special la Atena si Sparta machiajul a fost un timp interzis, fiind rezervat numai curtizanelor. În secolele VII si XII î.e.n. accentul a fost pus pe higiena generala. Hipocrate - medic grec (vezi Juramântul lui H.pt.medici), spunea ca fiecare om trebuie sa faca exercitii fizice, bai frecvente cu baza de ulei de masline, migdale sau susan, iar spalarea parului, corpului si dintilor cu unguente aromatizate.

Pâna în secolul al III-lea machiajul nu era obisnuit, cu exceptia sprâncenelor care trebuiau sa aiba forma unui arc unic. Cu timpul, parfumurile si fardurile aduse din Egipt si Asia Minor si-au facut aparitia. ASPASIA, partenera lui Pericles (om de stat atenian), celebra pentru spiritul si frumusetea sa, a lansat doua lucrari asupra /artei de a se farda, machia/. Se ungea cu minereu de plumb pentru stralucirea tenului, dar Claude Galien, medic grec, a denuntat stricaciunile veninoase ale acestei crete. În al II-lea secol s-a renuntat la înnegrirea arcadei ochilor cu funingine, fiind înlocuita cu zeama provenita din mure strivite.

La începutul Imperiului Roman, la Roma, femeile patriciene petreceau ore întregi în baie (celebrele Bai romane). Se spalau si se machiau cu meticulozitate. Toaleta, coiffura, machiajul durau un timp îndelungat pentru prepararea în fiecare dimineata. Ovidius (Publius Ovidius Naso, poet latin, vezi statuia în orasul Constanta), a scris în anul IV î.I.Ch. un Cod de cochetarie, intitulat "Les Cosmétiques", el furnizând numeroase sfaturi si "retete" de frumusete.

Se spunea ca /machiajul este diabolic/, fiind considerat un "subterfugiu care disimuleaza oroarea si mirosul real al corpului si sufletului, conducând spre lux si desfrâu, nimicind omul".

În Epoca Renasterii italiene, frumusetea /boticeliana/ era reprezentata prin Venus, Zeita gradinilor, a Frumusetii si Dragostei, asimilata cu Afrodita la greci. Se spune ca /frumusetea este senzuala si cereasca/. Au aparut femeile cu fruntea luminoasa, cu parul blond, trese împletite cu pietre pretioase. Femeia trebuie sa fie frumoasa si atragatoare, dar cu ce pret? Culoarea diafana a tenului, a buzelor, a obrajilor si unghile rosii, parul auriu - faimosul blond venetian, care se obtinea prin amestecul de sofran si lamâie, si-au facut aparitia în Epoca Renasterii. Femeile stateau la soare cu capul acoperit de o palarie, iar corpul era protejat de un voal. În acelasi timp, retetele de frumusete au ramas tot atât de periculoase ca si în Evul Mediu, pentru ca femeile îsi albeau pielea cu aceleasi amestecuri sublimate, solutii toxice cu baza de plumb si de mercur, care rodeau pielea zi de zi, pâna la distrugere.

Sfârsitul secolului al XVII-lea a fost marcat de nebunia /edificiilor capilare/ - a coafurilor pe verticala, perucile facându-si aparitia în toate clasele sociale. Femeile începusera sa se fardeze foarte vizibil, în culori stridente, rosul predominând, încât devenise chiar dezgustator, respingator.

În secolul XVIII, la Curtea Regelui Frantei (Le Roi Soleil), toate gamele de rosu straluceau pe obraji într-un veritabil foc de artificii. Erau fardati atât în timpul zilei, cât si pentru noapte. Culoarea naturala a fost proscrisa, exclusiv rosul era culoarea purtata si adorata. Coafurile devenisera veritabile capodopere fara masura, ornate de o multitudine de accesorii. Higiena era aproape inexistenta, insectele corporale aparusera, iar esentele de parfumuri "îmbatatoare" ascundeau odorurile naturale... Din fericire, spre sfârsitul secolului se revine la simplicitate, la natural, machiajul mult redus, numai cu o tenta usoara de pudra, imitând transparenta portelanului, iar buzele de asemenea, culoarea naturala. Celebra Madame Récamier a simbolizat perfect frumusetea epocii sale.

Secolul XIX a fost secolul când femeile au utilizat mai putin machiaj, acesta fiind rezervat actritelor pe scena si prostituatelor. S-a folosit mai mult pudra alba, folosita esential de burghezie, si foarte putin rosu pe pometii obrajilor. În acel secol s-a pus accentul mai mult pe igiena, lucrarile asupra îngrijirii pielii, a corpului în general, multiplicându-se.
Din fericire în secolul XX, progresele cercetarilor în cosmetologie au adus produse de frumusete care permit astazi femeilor sa se machieze si sa-si îngrijeasca pielea, fara prea mari riscuri. Cu toate ca, cel putin în ultimul an, au fost retrase din magazine, unele produse cosmetice, creme si farduri, care contineau ingrediente chimice nocive, atât pentru piele, cât si pentru organism în general, deoarece aplicarea cremelor sau fardurilor respective, sunt întotdeauna absorbite de epiderma, derma trecând apoi în circuitul sanghin.

Cosmetica a culminat în acest secol XXI, cu interventiile chirurgicale cosmetice radicale, infiltratii faciale cu botox, chirurgii radicale corporale, de multe ori cu rezultate dezastruoase, culminând chiar cu moartea pacientului - femeie sau barbat. La ora actuala, în America de Nord, Canada si Statele Unite, statisticile comunica cifra de 80% a femeilor care solicita interventii chirurgicale generale sau partiale, predominând liftingul si implanturile mamare cu silicon, care au dat rezultate tragice, letale, în afara de alte "minuni" ale chirurgiei plastice.

Din nefericire, in acest secol predomina si este apreciata mai mult /Frumusetea exterioara, si mai putin cea interioara/, iar "modelele" trucate din reviste si televiziune, induc în eroare, în special tineretul la vârsta adolescentei, care crezând "ca tot ce zboara se si manânca", anorexia facându-si aparitia, culminând cu rezultate tragice.

Ar fi minunat sa revenim la maxima lui Juvenalis: "MENS SANA IN CORPORE SANO", la care adaug - FRUMUSETEA ESTE TRECATOARE, DAR SUFLETUL SI INTELIGENTA SUNT NEMURITOARE.

Evul Mediu

Multe dintre cosmeticele amintite mai sus au trecut şi de perioada medievală, cruciaţii aducînd din Orient uleiuri şi parfumuri. În timpul Renaşterii, cosmeticele pe bază de plumb erau folosite în mod exagerat.

În prima parte a acestei perioade, excesul în folosirea cosmeticelor a fost temperat de Biserica, preocuparea pentru frumuseţe reaparand abia în Renaştere şi luand, în unele ţari europene, o amploare deosebita.

În Franţa, la curtea regelui Ludovic XIV, dar şi a predecesorului sau, se foloseau cantitaţi însemnate de pudra pentru machiajul feţei şi a perucilor. Mercier (un literat al vremii) specifica, într-una din scrierile sale, ca pentru pudra folosita de cei de la curte, timp de un an, se consuma o cantitate de grau echivalenta cu raţia zilnica necesara hranirii a 11.000 de oameni.

Tot în aceeaşi perioada a aparut şi moda falselor aluniţe, care erau lipite pe faţa, în scopul ascunderii semnelor lasate de variola.

La noi în ţara, moda machiajului a luat amploare dupa 1820, o data cu adoptarea portului european. Pentru rumenirea feţei se foloseau plante, precum coada cocoşului, frunze roşii de rachita, branduşe, sfecla şi chiar hartia roşie de ambalaj.

Sprancenele şi pleoapele se înnegreau cu funingine de pe fundul oalei, cu carbune de tulpina de busuioc sau cu dopuri arse. Aluniţele erau marcate cu ajutorul chibriturilor stinse.


Roma, 100 e.n.

Platus scria: „O femeie fără culoare este ca mîncarea fără sare”. Deşi o civilizaţie înaintată, romanii îşi dădeau cu unt pe obraji şi îşi făceau unghiile cu sînge de oaie şi le lustruiau cu seu de le la acelaşi animal. Contribuţia lor specială a fost moda băilor în nămol, suplimentat cu excremente de crocodil, cu efecte neştiute încă. Bărbaţii se vopseau blond, pentru a părea mai tineri. Vopselele de păr erau însă atît de caustice, încît duceau la chelire completă.

Şi romanii aveau sclavi speciali pentru aplicarea machiajelor. Produsele de frumuseţe au atins apogeul în perioada Imperiului Roman – cărbunele pentru faţă şi fondul de ten denumit "fucus" – cînd doamnele deja aveau sclavi special pregătiţi pentru aplicarea diverselor machiaje.

Grecia, 1000 î.e.n.

Dacă făceai parte din clasa superioară, probabil că purtai perucă, pentru a ascunde faptul că nu prea foloseai baia. Lucru valabil, de altfel, atît pentru femei, cît şi pentru bărbaţi. Şi aici era la modă vopsirea feţei cu cretă albă sau făină de plumb (cu toate acestea, nu există menţiuni privind eventuale intoxicări cu plumb).

Dacă doamnele voiau ceva mai multă culoare, alegeau cleiul de ocru şi crema de fier pe post de ruj. Îşi vopseau palmele cu henna roşie, pentru a părea mai tinere. Aceste practici coincid, deloc surprinzător, cu descoperirea şi perfectarea săpunului. Foloseau creioane din cărbune şi batoane de vopsea roşie.

Orient, 1500 î.e.n.

In China şi Japonia, făina de orez dădea culoare albă feţei. Genele şi sprîncenele erau smulse, dinţii erau vopsiţi în negru sau auriu, iar henna colora faţa şi părul. Cu alte cuvinte, adolescenţii de atunci arătau exact ca cei din ziua de azi.


Japonezii au un cult al curaţeniei care dateaza din cele mai vechi timpuri. Baia se efectueaza dupa un anumit ritual, dureaza 1-2 ore şi este întotdeauna urmata de unmasaj relaxant.

În semn de respect şi apreciere, orice gazda trebuie sa ofere musafirului care i-a calcat pragul o baie dupa toate regulile artei.


Egiptul antic, 4000 î.e.n.

Prima menţiune referitoare la produsele cosmetice. Femeile cu o anumită poziţie socială aplicau pe faţă o cremă verde, din minereu de cupru, pentru a-şi defini trăsăturile. Foloseau uleiuri parfumate şi îşi pictau sprîncenele cu o cremă obţinută din seu de oaie şi plumb. Se pare că foloseau parfumul pentru a acoperi mirosul machiajului facial.

Vechii egipteni foloseau produse cosmetice pe bază de mercur. Ingredientele cosmeticelor moderne sunt, încă, o surpriză pentru cei care le folosesc: spre exemplu, rujul conţine o substanţă gelatinoasă obţinută
din solzi de peşte. Aceasta, denumită "esenţă de perlă", se obţine de la hering, fiind unul dintre multele produse derivate obţinute din peşti.

Culoarea roşie a rujului este, de fapt, dată de carmin, rezultat din zdrobirea carapacelor unor anumite insecte. Produse cosmetice de uz extern folosite la modificarea sau îmbunătăţirea înfăţişării pielii, părului, unghiilor, buzelor şi a ochilor. Vopseaua de corp, utilizată ca ornament sau în cazul procesiunilor religioase, era des folosită de către popoarele primitive. Uleiul, balsamul, pudra şi vopseaua de păr erau folosite şi ele. Multe dintre aceste produse îşi au originea în Asia, dar sunt consemnate pentru prima oară în Egipt.

Mormintele antice conţineau vase cu produse cosmetice (vase kohl) şi aplicatoare (linguri cosmetice). Egiptenii foloseau kohlul pentru înnegrirea ochilor; pe faţă îşi dădeau cu vopsea de plante, iar unghiile erau vopsite cu henna.

Culorile i-au fascinat mereu pe oameni

Omul primitiv nu era indiferent la aspectul sau exterior, marturie fiind scoicile netede sau discurile de metal lustruit, folosite pe post de oglinzi, care ne-au ramas din acea vreme.

Dorinţa omului preistoric de a-şi colora corpul în diverse culori a aparut şi dintr-o necesitate medicala (de exemplu, colorarea pleoapelor într-o nuanţa închisa îi proteja de trahomul endemic, raspandit de muşte), dar şi din dorinţa de a fi apreciat şi de a se impune în faţa duşmanilor printr-un colorit deosebit.

Uleiurile şi emulsiile, între necesitate şi rasfaţ

Traind într-un climat torid, omul preistoric a simţit nevoia de a-şi proteja corpul de razele soarelui. El folosea în acest scop grasimile animale şi uleiurile vegetale.

Alifiile facute din ierburi diverse, ulei de ricin, ulei de palmier, untura, unt şi prafuri metalice aveau rolul de a apara pielea de razele solare, înţepaturi de insecte, vant şi frig.

Mai tarziu, în epoca antica, folosirea emulsiilor şi a uleiurilor devine o adevarata moda, care, însa, era generata de necesitatea de a hidrata pielea uscata datorita excesului de bai.

Pomadele pentru faţa erau aromatizate cu diverse parfumuri de flori, obţinute fie prin încalzirea directa a amestecului gras cu petalele de flori, fie prin fierberea în vin a petalelor pe baia de aburi.

Tot din aceasta perioada, dateaza folosirea grasimii de lana de oaie, ca ingredient de baza al alifiilor pentru corp, preparat care se regaseşte sub forma purificata (lanolina) şi în anumite produse actuale.

Untura de civette (mamifer carnivor), un alt ingredient de baza al cosmeticelor vremii, a fost folosit secole de-a randul şi înlocuit, în timpul Reginei Elisabeta I, cu lavanda şi menta englezeasca.

Pentru hranirea pielii, Cleopatra îşi prepara o masca din mal şi urina, iar contemporanele împaratului Nero foloseau în acelaşi scop excrementele de crocodil. De altfel, balega sau urina erau ingrediente obişnuite ale produselor cosmetice, la popoarele din Africa.

Vasele de ulei, facute din tigva, sticluţele din os şi borcanaşele cu capace (folosite pentru depozitarea cremelor) erau nelipsite din arsenalul cosmetic al doamnelor vremii.

Igiena corporala, o preocupare de milenii


Prima regula a frumuseţii, curaţenia, a fost descoperita şi redescoperita de toate popoarele lumii, în toate stadiile de dezvoltare a umanitaţii.

Necesitatea curaţeniei a aparut instinctiv la omul primitiv, care a încercat, prin mijloacele naturale care îi erau la îndemana, sa îndeparteze stratul de mizerie care îi sufoca pielea.

În zonele calduroase, oamenii se spalau mult şi foloseau diverse substanţe în loc de sapun. Chiar şi în deşert, acolo unde nu se gasea apa, corpul era curaţat cu nisip.

Nici locuitorii ţinuturilor reci nu neglijau acest aspect al existenţei lor. Baia de aburi este o nascocire a baştinaşilor ţinuturilor artice. În antichitate, folosirea bailor calde pentru spalarea trupului era un obicei zilnic, de multe ori facandu-se chiar exces.

La Roma s-au construit Termele (baile publice), unde locuitorii oraşului aveau acces gratuit, împaraţii punand la dispoziţia poporului şi sapunurile, precum şi uleiurile necesare unei bai ca la carte.

Oamenii erau chemaţi prin clopote la baie şi se grabeau sa prinda cat mai multa apa calda. Sapunurile erau parfumate cu diverse uleiuri, care se foloseau şi în alte preparate cosmetice.

La egipteni, pentru prepararea sapunului se folosea o reţeta speciala pe baza de nisip, soda şi leşie, un amestec care avea şi rolul de a întreţine pielea,
catifeland-o.

Manuel Dichelette

Manuel Dichelette , in cercetarile sale , a dovedit ca oamenii preistorici foloseau ca sulimanuri nu mai putin de 17 vopsele diferite, intre care, cele mai cautate erau albitele (crema , marna, var), negrul (carbune de lemn, minerale de mangan ) si toata gama de nuante ale ocrului ( de la galbenul cel mai deschis, pana la portocaliu si rosu).
Mereu se gasesc noi dovezi , care arata ca nu exista aproape nici o parte componenta a cosmeticii, pe care omenirea sa n-o fi cunoscut inca din vremurile cele mai vechi.

marți, 15 februarie 2011

Documente exisistente ale istoriei cosmeticii - POZE































Documelntele existente atesta caracteristicile culturii si felului de trai al oamenilor, din toate vremurile. Vom prezenta aici numai unele aspecte care semnifica perocuparea oamenilor pentru intrumusetare si dorinta lor de a place.
Cu mii de ani inaintea erei noastre, barbatii si femeile cunosteau puterea de atractie a unor culori alese, aplicate pe pielea omului, folosindu-se de ele ca rafinament. Cunoasterea chimicalelor potrivite pentru acest scop, percum si retetele dupa care trebuiau sa fie amestecate, se numara printre cele mai vechi cuceriri ale mintii omenesti. Minele de coloranti din perioada glaciara arata ca cei dintai oameni depuneau eforturi fizice deosebite nu numai pentru asigurarea conditiilor necesare vietii, ci si pentru satisfacerea unor tendinte de ordin estetic.
Obiectele paleolitice dovedesc de asemenea ca oamenii preistorici, intocmai ca si populatiile primitive de astazi, aveau retete proprii foarte precise, dupa care isi pregateau produsele cosmetice.
In acest sens , scoatem in evidenta faptul ca inca din perioada GLACIARA se cunosteau si se foloseau lopatele pentru aplicarea mastilor, uneori chiar in forma de mana de om, cu degetele intinse. Mai tarziu ele au fost imitate in EGIPT fiind lucrate insa din materiale nobile.In grotele perioadei GLACIARE s-au gasit de asemenea paletele ornamentale de ardezie, sticlute de os si borcanase cu capace, in care se tineau cremelr pentru piele.